Tu ce vezi cand inchizi ochii?

Inchid ochii si vad negru.

Negru. Negru e pianul care o iubeste atunci cand il atinge, pentru ca nimeni altcineva nu canta mai frumos decat ea. Sunt cuplul perfect iar din iubirea lor se naste piesa pe care n-o va stii nimeni,niciodata.
In fiecare zi pianul o asteapta sobru, in costumul sau negru, lucios, cu scaunelul special lustruit pentru regina lui. Imbraca vocea Monicai in acorduri calde si niciodata n-o lasa sa plece fara sa mai ceara un bis.

Negru. Negru e caietul vechi in care sunt trecute versurile mute,oarbe, infirme ce zac pe paturi albe de hartie.
Acolo stau piesele ce-si asteapta parintii adoptivi pe care Monica ii va alege cu atentie, publicul, admiratia si aplauzele puternice, imaginandu-si pe rand cata lume le va iubi.
Din cand in cand, de plictiseala, mai fac schimb de versuri si isi arunca peste umar, cuvinte sau chiar titluri intregi.

Negru. Negru e materialul greoi din care e confectionata cortina ce se ridica odata cu toate emotiile ei, atunci cand apare in fata lor, in fata oamenilor care adora sa o vada jucand, in fata publicului ei drag.
A intrat in pielea a zeci de personaje, a schimbat sute de costume si a invatat mii de replici pentru ca iubeste sa fie iubita de cei din jur.
Cel mai mult i-a placut rolul nebunei! A intrat in pielea ei imediat, a plans razand, a dansat frenetic, dupa care a cazut zgomotos la pamant lovind cu pumnul scena ce nu-i gresise niciodata iar publicul a fost in delir.

Negru. Negru e automobilul pe care si l-a achizitionat anul trecut. Intotdeuna si-a dorit unul negru. I se pare culoarea potrivita pentru o masina, culoarea elegantei. N-a fost usor,a scris, a compus si a cantat pe gratis multa vreme, a ramas in teatru nopti intregi dar a meritat pentru ca acum si-a indeplinit una dintre micile dorinte.

Daca in loc de masini s-ar fi circulat pe cai, Monica si-ar fi cumparat unul imediat, unul negru bineinteles. Dar cum asa ceva nu este posibil, ii place sa spuna zambind ca automobilul este calul care o duce acasa in fiecare seara.

Negru. Negru e parul lui pe care adora sa-l ciufuleasca seara de seara inainte de culcare. David e tot ce si-a dorit vreodata, sunt cuplul imperfect si asta ii face speciali. Amandoi urasc perfectiunea, acea imagine imaculata impusa de generatii vechi si traditii ale caror ecouri slabe inca se mai aud.
Mierea o inlocuiesc de multe ori cu zahar iar cand cutia de lapte e goala umplu paharul acela gol chiar si cu apa, fara probleme. Inca stiu sa iasa din tipare, inca mai stiu sa se redescopere in fiecare zi, inca stiu sa se accepte , insa un singur lucru nu si-l mai amintesc: cum era inainte sa se cunoasca.

Deschid ochii si vad alb, prea alb.

In acea dupa-amiaza directoarea era extrem de agitata, se afla intr-o intalnire importanta de mai bine de o ora. Mobilerul si ornamentele perfect albe ce impanzeau sediul impunator al firmei straluceau azi, mai tare ca niciodata, intocmai unei companii de organizat nunti ce se respecta. “Un Mariage de Reve” ocupa numarul unu pe piata fiind renumia pentru serile de neuitat oferite tinerelor cupluri ce apelau la serviciile ei.

Vizibil nervoasa, insa cu un zambet ce-i masca starea, directoarea ridica receptorul, forma interiorul si suna la receptie. Dupa cateva secunde secretara raspunse si inainte de-a apuca sa rosteasca perimatul “Buna ziua, Un mariage de reve, cu ce va putem ajuta?” sefa replica isterica:

-Monicaaa, te-ai apucat sa prajesti cafeaua cumva?! Am cerut doar o ceasca! Aaa si nu uita: mierea si laptele, doar stii ca domnul David nu o bea altfel, da?!

Fata, usor buimaca ce atipise pentru cateva minute cu capul pe birou, urca scarile, puse ceasca alba pe birou, in dreptul clientului care punea la cale impreuna cu directoarea, detaliile celui mai important eveniment al anului dar si al vietii lui. Imediat se scuza pentru intarziere, saluta politicos si iesi.

Isi trase scaunelul pentru a ajunge mai repede la tastatura alba, lucioasa a computerului unde scrise in doar cateva minute finalul scenariului unei telenovele proaste pe care acum, era sigura ca n-ar fi urmarit-o nici macar bunica ei.

Dupa ce scoase la imprimanta cele doua foi le inghesui alaturi de restul in agenda ei alba si noua plina de notite si task-uri, plus trei strofe atrofiate de vreme, asezate undeva pe ultima fila, pe care le compusese in secret, crezand ca va avea vreo ocazie sa le foloseasca sau sa le spuna cuiva.

Isi lua geanta,stinse luminile, se repezi la geam, trase draperia alba, greoaie si razand isteric avea impresia ca joaca rolul unei nebune, rolul vietii ei.

Ajunsa in statia de metrou, trenul tocmai trecea prin fata ei lasand-o in urma imbracata doar in rochia banalului, in care nimeni nu o recunostea da pai s-o mai si aprecieze ori aplaude. Se aseza usor pe scaun uitandu-se dupa urmatorul tren alb, calul inaripat ce urma sa o duca acasa, fiind singurul lucru pe care-l mai astepta.

Iubea noaptea si intunericul ei care, pentru cateva ore, o ducea acolo unde isi dorea.

Ajunsa acasa, inchise ochii, stranse pleoapele cu putere si se desprinse usor de realitatea ei stralucitor de alba ce-si plangea negrul zi de zi...

TU CE VEZI CAND INCHIZI OCHII?