duminică, 22 august 2010

CARTEA (I) Regulile nescrise ale unui nestiutor ce-ar vrea sa stie


Cred ca treaba asta cu scrisul unei carti o am din momentul in care am invatat sa citesc, cu vreo doua decenii si niste ani in urma. Scrisul propriu-zis a venit dupa citit si nu din cauza vreunei incapacitati la nivel mental ci a uneia…”manuale” cred ca i-as putea spune, oricat de dubios ar suna. Pe scurt: scriam mai urat ca dracu!” Acum, eu nu stiu cum scrie asta cu care ma compar, dar dupa logica simpla: “bai, daca el e malefic si nasol, atunci toate lucrurile pe care le face sunt urate! “ Deci s-a hotarat: dracu scrie foarte urat dar nu mai urat decat mine!

Eh si dupa niste ani in care am reusit macar eu sa-mi inteleg scrisul, pentru a-l putea descifra si altora, dorinta aia veche a revenit, in momentul in care am citit cartea mea de suflet, ziceam eu atunci, pe la 14 ani, “Manon Lescaut” de Abatele Prevost. Chestia s-a amplificat dupa un timp, odata cu citirea descrierii mortii, personajului principal din cartea lui Goethe “Suferintele tanarului Werther”. Cel putin pentru mine, Goethe a fost geniul suprem in momentul ala! Sa descrii in cuvinte pe o hartie, ataaat de vizual, aproape palpabil, moartea unui om…e fabulous.

Cireasa de pe tort a venit anul trecut, am impresia ca prin toamna cand a inceput isteria cu “mirobolantul” bestseller Gargui! In drumul spre birou vedeam cel putin 5 panouri si 2 billboard-uri cu faimoasa opera, plus interminabilele concursuri pe radio la care, daca raspundeai la-ntrebarea: “Care este titlul cartii Gargui?” Surpriza! Castigai un exemplar! Ieeee!

Reactia mea a fost una de respingere totala. Primul gand a fost: bani multi, foarte multi, bagati in PR si campanii de marketing! N-ai cum sa mai rupi lumea-n doua, in zilele noastre, cand s-a scris despre absolut toate subiectele, luate si alea pe mai multe parti, cu “romanul unei iubiri ce supravietuieste iadului pamantean si transcede limitele temporale”! Poftim?!

Bineinteles ca am gandit-o foarte prost si imi dadeam seama cat de prost o fac in timp real! (normal ca s-a scris, se scrie, se va scrie si se va vinde iubirea pana o sa crapam cu totii in gasca) doar ca era singurul meu argument , la momentul ala de a “ingropa” cartea cu (asa cum scria pe panouri) un debut exceptional. Motivul exact pentru care refuzam romanul asta, involuntar si inconstient, aveam sa-l aflu ceva mai tarziu.

La nici doua luni, in preajma Craciunului, ma plimbam prin Diverta cautand o carte, n-aveam idee ce caut dar stiam ca tre’ sa-mi fac si eu un cadou. In tot timpul asta Garguiu’ imi sufla in ceafa. Ma-ntorceam cu spatele ca sa nu ma mai fixeze si-mi aparea-n fata…era peste tot! Dupa o scurta discutie cu mine, imi zic: “Frate, o cumpar!” motivele? Pai…1. Trebuie sa-nteleaga si neuronul meu singur si plictisit, care sunt ingredientele miraculoase ale unui asemenea succes in epoca noastra agitata! 2. Ma interesa la momentul ala subiectul sufletelor care se intalnesc si-n alta viata… 3. Hai sa ma fac frate cu dracu, nu pana trec puntea ci pana vad cam ce se afla pe partea lui de mal.

Ating volumul cu titlul scris…in flacari, il intorc si langa 7 randuri de biografie (da 7 randuri!) imi zambea smechereste, dintr-o poza mica, prea tanarul si talentatul scriitor, pe numele sau de star porno (asta mi-a fost primul gand si culmea ca personajul principal al cartii chiar e regizor si actor de filme porno) Andrew Davidson!

La inceput m-a atras, m-a facut sa citesc din ce in ce mai mult si bine am facut! In aproape 2 saptamani ii dovedesc cele aproximativ 500 de pagini iar la final ma gasesc….plina de nervi, la un pas de a arunca pe geam cartea “bestselleristului” si fara niciun raspuns la “marea” mea problema cu sufletele care se intersecteaza si-n alte vieti.

Personajul principal masculin, ars pe tot corpul foarte grav, la un pas de moarte iar ea putin dusa cu capul. Pana aici minunat! am observat ca autorul s-a documentat in detaliu despre arsurile corporale extrem de grave si mai mult sau mai putin, despre schizofrenie, afectiunea tipei din roman.

Primul moment deranjant a fost cand tipa (dezaxata sculptorita de garguie) incepe sa-i citeasca arsului, aflat pe patul de spital, “Infernul” lui Dante Aligheri. Nu asta ar fi problema, numai ca autorul nostru frumusel nu se opreste aici si incepe sa-l duca pe amaratul asta parjolit, ex porno star, exact pe drumul prin infern al lui Dante!! Wtf?! Io-nteleg ca asa s-au umplut cam multe pagini pentru ca trebuiau sa iasa aproape 500 la numaratoarea finala si mai inteleg ca prin propria lui “carte” Davidson trebuia sa spuna lumii ca el a citit capodopera lui Aligheri si ca acum e un zeu al culturii generale…dar deja era prea mult! Ce m-a amuzat teribil a fost faptul ca la finalul “cartii” mai sunt 2 pagini si ceva, deasupra carora troneaza scris frumos: “Ghid de lectura” (Ce ma??!!pentru ce lectura?!) unde el zice asa “cartea fiind evident construita pe modelul celebrei opera dantesti”! Foarte haios….

Daca aveati impresia ca “atata lucru” m-a isterizat…va-nselati! Partea misto d’abia acum avea sa vina.

Pentru ca nu ma consider un cititor normal din simplul motiv ca vad involuntar cartea si din alte perspective, o alta chestie mi-a scartait zgomotos in minte: manastirea germana Engelthal! Aceasta manastire e unul dintre cele mai importante locuri unde se petrece actiunea “romanului” Gargui, foarte bine construita in cuvinte, la fel si personajele ce o populeaza. Asa ca mi-am zis simplu: “bai frate, daca baietasu’ asta aproape a rescris, pe scurt, o opera literara celebra, si-a numit cartea dupa niste statui foarte bine cunoscute iar naratorul “cartii” e un star porno…oare sa fie el in stare sa-si imagineze manastirea asta frumoasa si sa-i dea numele asta care-ti face cel putin 2 noduri la limba?!

Eeeh dragii mei, dupa o cautare amanuntita: Surprizaaa! Manastirea medievala Engelthal e cat se poate de reala, aflata in Germania, in Nuremberg mai exact, are o istorie impresionanta etc etc, nu stau sa va plictisesc. Numai ca autorul asta obosit, ca sa fie treaba treaba, nici macar nu a construit niste personaje care sa se zbenguie prin manastirea asta…ci a dat un copy/paste!! In viata reala Sora Christina Ebner si sora Gertrud sunt doua personalitati importante care, intr-adevar au scris niste carti impresionante si da! au trait la Engelthal! Iar astea sunt doar doua exemple… Si ca o paranteza…eu stau sa citesc Freud pentru un viitor personaj extrem de complex…uau! Iar gigolo asta e bestsellerist…plus ca s-a documentat…auziti aici: 7 ani! ce caterinca! Oricum imi place mult cum mai zice el la final, in frumosul “Ghid”: “cartea abunda de asemenea “chei” de lectura”! Beton! Pai hai ca iau si eu un manunchi d’asta de chei si pana de Revelion am 4 romane…in sertar.

Deci reteta e simpla:

-iau un antrenor de fitness (personajul meu principal nu e asa potent ca sa fie si porno star)

-il duc la gradina zoologica de unde scapa un leu, il mesteca p’asta bine si omu’ ramane paralizat pe viata si decupat pe ici pe colo

-dragu’ de el incepe sa viseze, la spital, ca trece prin toate chinurile crestinilor pe vremea cand au fost starpiti de romani…nu numai din cauza intamplarii cu leul ci si pentru ca o sifilitica ii citea din Quo Vadis in fiecare zi, langa pat

-tipa era maniaco- depresiva si noaptea picta ochi beliti de lemur la metrou’ de la Obor

-in plus, ea stia ca ei doi s-au intalnit intr-o viata anterioara, la Manastirea Sucevita, unde ea tesea covoare si el…le-mpaturea….

Acesta ar putea fi viitorul meu bestseller: “Lemurianul inflacarat”! pam pam!

Intr-o concluzie seriosa, in maxim 2 ani voi scrie o carte pe bune iar pentru asta, cine isi doreste sa faca acelasi lucru sau doar sa asiste la “chinurile facerii”, poate sa urmareasca de acum, postarile mele saptamanale, aici pe “ceasca plina de ruj” Promit sa nu ma ghidez dupa nicio regula prestabilita ci sa descopar si eu treptat cum se scrie un roman, de fapt.

duminică, 1 august 2010

REPROS LA O ADRESA! (text fara poveste si figuri de stil sau…de tot felul)

Cand zici ca viata e scurta, ar fi bine sa crezi si sa simti asta , nu doar s-o spui ca sa pari putin mai destept si mai profund decat persoana in fata careia te vaiti patetic.

Te plangi zilnic de ce nu ai, de ce nu poti…de fapt te plangi de ceea nu vrei sa ai pentru ca nu-ti dai voie sa visezi, sa zambesti cu privirea pierduta. Te lovesti clipa de clipa de bariere inexistente, de stalpi pe care doar tu ii vezi pentru ca, normal, tu i-ai infipt bine acolo, in drumul tau, numai ca sa ai ce-nsira a doua zi la birou, colegului mult mai blazat decat tine.

Ai un post banal intr-o banca dar de fapt ai visat mereu sa…nu stiu…sa dansezi! Iar tu nu esti in stare nici macar sa te inscrii la un amarat de curs, care te-ar umple de bucurie de 2-3 ori pe saptamana. Ti-ar schimba viata, ai zambi mai des, ai fi tu.

Te jignesti singur! Iti umilesti persoana cel mai mult in momentul in care te intrebi “…pai…si ce-o sa spuna Marcel de la 5 cand o sa auda ca vreau sa fac asta?!”

Te minti intr-un mod ordinar cand iti spui, cu aceeasi fata trista, cu care daca te-ai vedea-n oglinda te-ai scuipa singur, “dar nu am bani acum…”. In schimb, acei bani cu care ti-ai plati bucuria asta frumoasa, ii cheltui pe 2 mese in oras, 3-4 drumuri cu taxiul si o “superba” seara in club, ca na, dupa o saptamana “groaznica” la birou, tre’ sa te relaxezi si tu si sa-ti “rupi creierii” cu niste shoturi si alte cateva pahare de whisky.

Si totusi…cea mai rea dintre toate, aia care-ti mananca sufletul putin cate putin, te ia usor in brate, zambeste perfid, cand vede cum trec anii peste tine iar cand e sigura ca nu mai ai ce face, te proiecteaza... cu curu-n balta, e AMANAREA.

Cel mai “misto” e cand astia intre 20 si 25 de ani, mai ales, spun “LASA,nu acum, poate dupa Revelion, poate peste 2 luni,poate poate. LASA ca mai am timp…” Nu, fratilor nu mai aveti timp, niciodata nu avem timp de lasat in urma! Daca esti smecherul care a inventat masina timpului sau norocosul ale carui zile se mai repeata, asa din cand in cand, atunci randurile astea nu sunt pt tine…dar stiu si stii si tu foarte bine ca nu esti!

Nimeni, dar nimeni nu te va doboara in viata asta mai mult decat o vei face tu!

Acum, dupa ce ai citit “pilda penibila” care probabil te face sa casti, rapeste-ti un minut din pretiosul timp si imagineaza-te, incercand sa intri cu totul in urmatoarea situatie:

De cand te stii ti-ai dorit sa mergi pe munte, sa urci pe tot felul de carari in mijlocul naturii dar nu ai gasit momentul potrivit, ti-ai dorit sa pictezi dar totusi n-ai facut-o, ti-ai dorit sa devii avocat dar ai zis ca e prea mult pt tine, ti-ai dorit sa sa fii actor dar ar fi ras 2-3 prieteni si ai renuntat, intotdeauna ti-ai dorit sa inveti sa canti la pian, sa zicem, dar cum tu nu cunosti nicio nota, te-ai fi facut de ras si oricum n-ar mai fi avut cine sa te invete la varsta asta.

Cu cel putin o dorinta de genul asta in suflet, imagineaza-ti acum ca locuiesti in subsolul unei cladiri pentru ca n-ai cum sa te intretii. Gandeste-te ca 1 milion de lei pentru tine inseamna o avere, ca acum doi ani ti-ai pierdut ambele picioare intr-un accident iar acum doua ore tocmai ai aflat ca mai ai cel mult doua luni de trait. Sinistru nu?

Toata polologhia de mai sus e scrisa pentru aia/alea care au un venit mai mult decat decent, care sunt perfect sanatosi/sanatoase, care stau intinse-n patul lor mare cu un telefon destept in stanga, pachetul de tigari in drepata si cu laptopul in brate, in timp ce se uita pe net, cu lacrimi in ochi si bale-n coltu’ gurii, la oameni care fac ce si-ar dori si ei sa faca, de fapt. De ce n-o fac? De prosti.