luni, 30 ianuarie 2012

Confesiunile unei slabanoage

De cand cu locu' asta unde insir cuvinte de tot felul, mi-am propus sa scriu pentru mine,in primul rand, lucruri pe care vroiam sa le-ndrept si pe care, dupa ce le vedeam scrise, automat le schimbam in bine. Mi-am propus sa ma rezum la texte cu idei incurcate pe care sa le inteleg eu si maxim inca doua persoane, sa nu scriu despre subiecte cotidiene si sa n-am o exprimare normala, de zi cu zi....dar pare ca uneori tre' sa mai schimbi foaia.


Saptamana asta am avut o intalnire destul de ciudata si apasatoare. Intr-o anumita conjunctura, legata de job, am cunoscut o femeie care emana un munte de energie negativa. I-am intalnit inca de la-nceput privirea serioasa, i-am vazut fruntea incruntata iar cand a deschis gura...au inceput sa sara numai cuvinte ametite de otrava. Am stat, am analizat-o cat de cat si prima concluzie a fost: “bai, poate o avea o problema sau mai multe, care au adus-o in starea asta de frustrare si rautate”....stare pe care incerca sa si-o mascheze fara succes.


Tipa, din pacate, avea niste kg in plus, ceva mai multe (fara vreun motiv medical) si de aici problema ... Desi era o conversatie work-related, la fiecare 5 propozitii trebuia sa auzim de la ea cuvinte si expresii de genu': dieta, grasa, e greu, nu pot + critici absolut din senin la adresa catorva femei care au avut nenorocul de-a trece pe langa masa nostra in timpul ala.


Spre finalul intalnirii, in momentul in care m-am intors la masa de la barul cafenelei, femeia n-a putut sa ma “ierte” si a exclamat “Cat de bine o fi sa ai doar atatea kg?!” iar eu i-am raspuns cat am putut de sincer si-n plus cu o dorinta de a-i arata ca nu numai ea e oropsita: “Eh lasa, ca nu e chiar asa, ar mai merge cateva kg in plus si la mine!”.....Cum dracu' sa-i spui unei femei care e vizibil deranjata de a ei greutate, mult peste medie, ca la tine ar mai merge niste kg in plus...cand tu ai, probabil, pe jumatatea ei?! a fost un moment de geniu specific mie....


Cu privirea pliiiina de venin si cu o voce desprinsa din “Exorcistul” mi-a zis: “Il manii pe Dumnezeu!”.... Eh si-n momentul ala toate luminitele si reflectoarele colorate din capul meu, care ma fac sa fiu o persoana cerebrala, diplomata, calma si zambareata...s-au stins! Se dezlantuise Jihadu'...care a dat startul unei “discutii”, pe care n-am cum si de ce sa o imprastii pe aici.


Daca urasc pe cineva pe lumea asta...aia sunt oamenii frustrati, vesnic tristi (fara motiv real) si al dracului de complexati! Si acum o sa aud IAR replici de genu': “Pai tu ai tupeu sa vorbesti? Nu stii tu cum e sa fii grasa, sa nu te suporti! Sa iti fie rusine ca ai burta! Sa nu poti sa te dezbraci in fata unui barbat”! etc Iar raspunsul meu va fi extrem de simplu si sincer:


Nu, nu stiu cum e sa fii grasa ,dar am stiut ,cu mai multi ani in urma, cum e sa fii hidos de slaba...


Am stiut cum e sa traiesti total complexata, sa ai la tine, vara, mereu o bluzita, orice... cu maneca lunga, asta ca sa nu ti se vada bratele si mai ales incheieturile numai piele si os.


Am stiut cum e sa porti numai pantaloni foarte largi ca sa nu ti se vada picioarele ataaaat de subtiri si parantezele care se formau...de aveai impresia ca mergi, de fapt, in maini.


Am stiut cum e sa te treaca fiorii cand auzi din gura unora care trec pe langa tine, pe strada: “Mamaaa, frate ce scobitori avea aia, ai vazut-o?!” sau “Frumusica, pacat ca e asa uscata.”


Am stiut cum e sa nu fii in stare sa socializezi prea tare si sa te inchizi in tine pentru ca singurul gand care te bantuia, zi de zi, minut de minut era: “sigur se uita la mine pentru ca nu-i vine sa creada cat de slaba sunt” sau sa auzi oameni pe strada care rad PUR SI SIMPLU intre ei iar tu sa te gandesti “da, e clar, rad de mine!”


Si am stiut cum e sa nu fii capabila, de multe ori, doar sa te schimbi de haine in fata oglinzii tale, da' pai in fata altcuiva...


La un moment dat, mi-am dat seama ca atinsesem fundul oceanului de nebunie si mi-am zis “raman aici, ma inec sau imi iau avant si urc inapoi spre mal?” Noroc ca am ales varianta 2, asa ca, am inceput sa caut solutii vestimentare, sa caut poze si tot felul de sedinte foto cu modele extrem de slabe...Asta nu ca m-as fi vazut eu vreodata vreun model (mai ales ca nu ma recomanda nimic, incepand cu inaltimea) dar erau singurele fiinte cu care ma identificam, cat de cat, din punctul asta de vedere. Schimbarea a fost radicala, de la haine pana la atitudine, gandire, stil de viata iar pentru asta lucrurile bune au inceput sa se “lipeasca”, inclusiv (habar n-am cum) kilogramele in plus, alea dupa care plangeam atat de mult.


De curand am luat-o iar...putin in jos.. cu greutatea, dar in niciun caz ca in perioada aia urata. La-nceput a aparut sentimentul de panica, dar a trecut repede...Nu mai conteaza cat slabesc acum pentru ca am reusit sa “ingras” alte lucruri la mine, la modul de a gandi si voi putea (pana ma redresez) sa-mi port kilogramele in minus cu mandrie.


Toata ideea si mesajul textului de aici e: “Femeieeee, daca nu poti sau nu vrei sa slabesti NU o face! Daca nu poti sau n-ai chef sa te ingrasi NU o face! DAR nu-ti transforma viata intr-un cacat si nu strica nici zilele altora. Nu mai scuipa venin prin toti porii si mai ales nu te baga in relatia mea cu Dzeu....pentru ca, fii sigura ca El are treburi muuult mai importante decat sa-ti dea tie peste mana cand duci prajiturica aia cremoasa la gura...ca sa te ajute sa nu-ti mai plangi, pe urma, de mila singura in baie, uitandu-te-n oglinda. Si ce crezi? Nici mie n-o sa-mi livreze o shaorma cu de toate...doar ca sa se mai puna ceva peste oasele alea iesite prea mult in evidenta!


Si pentru ca am inceput textul cu Otravitoarea din cafenea, aleg sa-l inchei...scriind despre o persoana absolut spectaculoasa cu foarte multe kg in plus. Nu stiu si n-am stiut niciodata ce-nseamna sa te intimideze cineva si mai ales o femeie, oricine ar fi, orice ar face sau oricum ar arata. Asta cu intimidatu' la mine nu functioneaza si n-a functionat pana la femeia de care tocmai mi-am amintit.


Am petrecut o zi impreuna la o sedinta foto, demult. Ea era make up artist dar, in plus, se vedea ca invatase sa-si machieze si viata in cele mai frumoase nuante. O asa senzualitate si sexualitate cat putea sa emane femeia aia, n-am intalnit in viata mea iar ocazii am avut o mie! O urmeaream cu privirea, ii vedeam gesturile, o ascultam si nu-mi reveneam...zambeam ca proasta. Ma uitam la o femeie peste care, fizic, aveam toate atuurile din lume si, totusi, simteam si imi ziceam in gand “E geniala! N-as putea sa “concurez” cu ea in nicio situatie din viata asta”. Ma bucur ca am intalnit-o, pentru ca acum, daca am vreo zi in care fac fite si nu-mi place nu-stiu-ce la mine, din tot felul de motive penibile....inchid ochii, ma gandesc la ea si imi revin.