joi, 16 februarie 2012

Tu ce alegi?

Soarele se chinuia sa-mi dezlipeasca pleoapele si-n dimineata asta. Asa face zilnic, desi i-am explicat de atatea ori: “Te iubesc mult, dar nu e dupa tine!”. Ii dau lovitura de gratie....ma-ntorc cu spatele si ma lipesc cu nasu' de telefonul care bazaia isteric. Zic: “Ok, e doar un mail, deci tre' sa bazaie de doua ori..” Baz, Baz! Perfect, plec inapoi spre vis, numai ca prietenu' meu cu taste era-n continuare “violat” de nenumarate mailuri. Il iau, ma uit la el si fara niciun avertisment, imi arunca niste cifre in ochi: 9:30! Caaat?! Ok...dus rapid, niste pasta pe o periuta, cu o mana imbracat si cu cealalta chemat taxi, aruncat strictu' necesar de make up in geanta (doar exista oglinda si la birou), incaltat, paltonas imbracat doar pe jumatate, parfum, un mini croissant in coltu' gurii, chei+telefoane intr-o mana, geanta+agenda in cealata, o semisinucidere pe scari siiiiiii gata! Sunt un masina!


Intru victorioasa in cladire si dupa nici cinci pasi aud vocea portarului:

“Domnisoara, unde mergeti?”....

Eu: “Poftim?!” intorcand putin capul.

El: “V-am intrebat unde mergeti? La cine?”

Eu: “Bai, da' va arde de glume azi..rau de tot!” si continui sa urc zambind.

El: “Cred ca nu ati inteles! Nu aveti unde sa urcati pana nu-mi spuneti cine sunteti.”

Wooooow....zic “Prietene, eu sunt?! Ai innebunit?!” incep sa-i dau detalii de care ma amuzam singura. Ma uit spre tavan, camerele de filmat erau la locul lor si...deloc ascunse. Ma uit intr-un geam sa vad daca mai arat la fel...poate dupa rapirea de aseara, m-au trimis “baietii verzi” inapoi cu fata lui Megan Fox si corpul lui Charlize Theron, dar s-ar fi fastacit omu' asta si n-ar fi indraznit decat sa-mi ceara un autograf pe obrazu' drept.

Dupa ceva munca de lamurire, ma hotarasc sa intru-n jocul nebunului si ii dau numele unei colege, pe motiv ca as avea o intalnire cu ea si ma lasa sa urc. In birou, nu numai ca am avut parte de acelasi scenariu horror, dar pe scaunul meu si cu manutele pe tastele laptopului meu era....altcineva.


Ma apuca un ras nervos si, totusi, simt ca ma calmez. Desi, in orice alta zi m-as fi isterizat si le-as fi stricat “treaba” cu titlu de gluma, acum m-am decis brusc sa ies, sa plec si sa ma plimb putin pe strazi. Cobor, trec prin fata portarului si, convinsa ca zambeste pe sub mustati, ma-ntorc brusc, aproape tipand: “Te-am prins!”....Omul se uita la mine cu expresia aia de “saraca...atat de tanara si totusi atat de nebuna”, dupa care, la fel de serios, fara sa scoata vreun cuvant, imi deschide usa.


Pasesc apasat pe asfaltul ud si scot agitata telefonul din buzunar. Trebuie sa povestesc toata nebunia asta. Ma opresc brusc, picioarele incep sa-mi tremure....in agenda telefonului nu-mi apare decat “Mama” si “Tata”...Ma asez pe o bordura, imi aprind o tigara si incep sa scriu “Ce faci, mama?”. Simteam cum tot sangele mi se scurge din corp si tresar cand aud sunetul mesajului primit. Cu respiratia taiata incep sa citesc “Bine, sunt foarte prinsa. Te sun imediat ce termin”. Ok, deci ea ma stie. Ce idiotenie! Cum adica, ea ma stie?! Normal ca ma stie. Reusesc sa ma calmez putin si din memorie formez numarul Oanei, prietena mea de suflet. Inima care-mi batea in gat s-a oprit in momentul in care am auzit un “Alo” scurt si hotarat. Cu teama raspund: “Ce faci, iubita mea?”....replica ce mi-a inghetat tot corpul n-a intarziat sa apara: “Ce? Cred ca ati gresit numarul.” Inchid speriata si-mi smulg esarfa de la gat, care simteam ca ma sufoca.


Aprind inca o tigara...si cu ultimele puteri tastez numarul persoane dragi din viata mea cu care, brusc imi dau seama, ca ar fi trebuit sa vorbesc deja, inca de dimineata. Raspunde...si fara vreun alt cuvant indroductiv il intreb “Ai ajuns la cafenea?!”. Imi raspunde repede si pe nepregatite “Nu, nu inca. Acum plec”. Strang tare ochii si-mi spun in gand “Multumesc Doam....”Dar cu cine vorbesc?!” aud sec in urechea drepta...Telefonul imi cade in baltoaca din fata mea si se-nchide brusc.

Dupa un timp...incep sa adun bucatile din mine, sa le pun la loc, bag mainile in buzunare, trag aer puternic in piept si plec...usor..spre cafenea. Simt o liniste interioara pe care imi dau seama ca n-am mai simtit-o pana acum. Gandurile si intrebarile nu mi se mai amplifica, au disparut. E doar tacere amestecata cu fosnet de frunze si cu voci de pasari timide, care-mi vorbesc de dupa niste crengi batrane. Privesc in sus... vad cerul si soarele cum parca s-au apropiat, ceva mai mult, de pamant. Nu vor sa ma striveasca. De data asta si-au dat mana si si-au spus unul altuia in soapta “Hai sa o luam putin in brate! Merita.” Inteleg din ce in ce mai mult, cu fiecare pas pe care-l fac. Incep sa-nteleg fericirea. Am niste vant rece incolacit prin par, o palarie calda de raze galbene pe cap si-un zambet de nestapanit.


Ajung in dreptul cafenelei si-l vad prin geam, asezat la masa noastra. Intru si pentru prima data ma pun la o alta masa vis-a-vis de el. De acum va fi prima data pentru foarte multe lucruri. Ma urmareste cateva secunde cu privirea, dupa care revine la ziarele pe care le are imprastiate in fata. Aproape ca ma pufneste rasul, dar ma abtin si-ncep sa-mi scot tacticoasa cateva nimicuri din geanta. Cursul firesc al lucrurilor ar fi sa merg la el si sa-i insir...atatea lucruri despre noi, atatea amintiri, atatia ani...dar nu, n-am nici cel mai mic gand. Niciun regret, nicio fotografie, doar un bagaj gol in care am asezat frumos un “Azi” si o bucata generoasa de “Maine”. Ne voi picta un alt inceput fara sa mai folosesc vreo pensula scorojita si intarita cu atat de mult “Trecut”...dar asta mai tarziu, n-am chef acum. Vreau sa mai stau un timp cu mine, sa ma mai tin de mana inca putin.


Plateste, se ridica, imi arunca o alta privire si iese pe usa cafenelei. La nici doua minute, o femeie de la o alta masa se pregateste sa plece, dar inainte trece la langa mine, lasandu-mi pe masa o foaie alba, un creion si un post-it. Ma dezmeticesc putin si-n timp ce piesa asta incepe sa se auda in surdina, in cafenea http://www.youtube.com/watch?v=mb9pKGh09S4 , vad scris pe acel post-it: “E prima zi a Vietii tale. Rescrie tot si alege ce vrei”.


Tu... da,da! Tu cea/cel care citesti in momentul asta, cum ti-ai petrece prima zi din viata ta?

Ce ai alege?

Te-ai intoarce in trecut si ai incerca sa cladesti tot, la fel, sa faci fiecare pas identic?

Ti-ai alege acelasi job? Aceleasi hobby-uri? Tot cariera aia de ieri?

Ai alege sa-ti aduci persoanele iubite inapoi in viata ta, dar in cu totul alt mod?

Sau ai renunta la absolut orice/oricine si ai incepe o calatorie complet noua?


Ia-ti macar o zi, doua...poate chiar o saptamana si gandeste-te la asta. La alegerile tale, pe toate planurile, la tot ce visezi, la tot ce esti, la tot ce ai vrea sa fii. Iubeste-te putin si fa-ti cadoul asta mare, care schimba vieti.


Eu, intre timp, am plecat din cafenea cu aceeasi piesa in minte si cu un soare mic in buzunar. Ma indrept spre biroul Oanei, ca doar e la doi pasi. Si-n plus, tre' sa-i fac cunostinta cu prietena ei cea mai buna!