luni, 26 octombrie 2009

HAI SA FIM CURVE!


Iubesc pentru ca vreau si sunt in stare sa simt toata furtuna asta de sentimente colorate, incurcate ce se agata tot mai mult de inima mea, pana acum goala.
De cate ori am pacalit-o, saraca de ea, i-am spus cuvinte mari si i-am vazut fata intrebatoare, nerabdatoare si trista cum imi spunea cu voce stinsa: “nici de data asta nu l-ai nimerit”.
Iar eu ma incapatanam si ma afundam in ratiunea mea bolnava crezand ca intr-o zi vom ridica temelia unei casute plina de vise. Acum am ajuns in fata ei si ce-am gasit? O casa parasita,deja parasita si nu de noi.
Am cautat o casuta frumoasa, alba, noua, plina de liniste si iubire, unde sa intru si sa uit sa mai ies.

Ce am gasit dupa doi ani de ploi torentiale si fulgere fara sentimente? O casa frumoasa, parasita dar bineinteles...nu de mine. Totusi am intrat pt ca ploaia deja ma facea sa stranut. Am stat acolo intre peretii scorojiti si am sperat.

Ca sa nu ma omoare plictiseala am inceput s-o renovez, sa fac curatenie, s-o umplu de viata si-am reusit! Dar o casa parasita tot parasita ramane!
Mai tarziu banuielile mi s-au confirmat, casa era bantuita. Si-atunci am inteles de ce auzeam noapte de noapte strigatele unei femei disperate.

Fa-o sa taca, te rog! Spune-i sa plece! Acum sunt eu aici si trebuie sa cresc…in liniste, in tine.
Ploaia a stat dar norii mai sunt inca aici si-si fac de cap pe cerul disperat, ce-si doreste sa-si scoata soarele la lumina..la propria lui lumina.

Daca vrem sa mergem intr-o camera de hotel, am una la etaj special amenajata. Putem sa ne implinim orice fantezie acolo. Sa ne simtim sfinti, sa ne simtim curve, sa ne luam la palme si s-adormim imbratisati…sau nu. Dar stiu, trebuie sa pleci inainte de rasaritul soarelui, inainte ca lumina sa te faca sa mijesti ochii cautand iesirea. Nu te speria,n-ai ramas blocat, uite, aici e clanta. Pune mana pe ea, apasa, trage si intra, iti place cum suna,nu? intra pe partea realitatii tale obositor de banala.
Eu raman aici sa scurg sticlele dulci ce ne-au fost prietene atata amar de vreme, atatea nopti si dusmance tot atatea dimineti.


Crezi ca un whisky ieftin poate ineca o tristete atat de scumpa?
Nu, pentru ca pana si licoarea asta magica se-nchina in fata trairilor mele puternice si-si pierde firea uitand de ce s-a aruncat in pahar atat de curajoasa si sigura pe ea.


N-ai simtit nevoia sa-mi simti nevoile?
Nu ti-ai imaginat ce simt atunci cand imi imaginez ce simti pentru mine?
N-ai tremurat de nearabdare sa afli cum as tremura nerabdatoare cand m-ai fi strans in brate?

N-ai fi iubit clipa in care m-as fi simtit iubita de tine, macar pentru o clipa?

Nu, nu-mi repeta raspunsul ce mi l-ai pus in gand pe buze, il spun eu in locul tau: nu.

Vrei sa auzi dorintele mele? De ce? Ca sa ai ce uita in timp ce ma dezbraci de putere, in timp ce-mi desfaci fermoarul sperantei si-mi smulgi povestea cu care tot tu m-ai acoperit cand m-ai gasit in ploaie?

O sa arunc baututra aia penibila pe care am folosit-o de fiecare data, cu fiecare...pentru a ma transforma intr-un animal aparent salbatic.

Hai sa fim tarfe proaste, hai sa ne imbatam cu vorbe si sa facem sex ocazional intr-o camera de ocazie pe care s-o devastam cu obiceiurile noastre ieftine.

Ce zici, te bagi?!